Case ecologice – cat costa, cum se construiesc si cat de sigure sunt

Publicat la data de: 12.07.2017 14:32 | Autor: Info Quickshop.ro

Casele ecologice prind teren pe piața construcțiilor românești, dezvoltându-se proiecte imobiliare unice, folosind materiale 100% naturale. Casele verzi reprezintă întoarcerea la tradiție, la un mod de viață sănătos și la protejarea mediului în care trăim. Sunt locuințele ideale dacă doriți să vă schimbați modul de viață, să vă apropiați de natură, să reduceți costurile de construire și aferente energiei termice.

  • Casele ecologice
    • Ce sunt casele ecologice
    • Case ecologice vs case verzi vs case pasive
    • Materiale clasice pentru constructia unei case ecologice
    • Materiale moderne pentru constructia unei case ecologice
    • Tehnici de constructie a unei case ecologcie
    • Structura de rezistenta a caselor ecologice
    • Independenta energetica a caselor ecologice
    • Coeficientul termic al unei case ecologice
    • Pretul caselor ecologice
    • Intretinerea caselor ecologice
  • Siguranta caselor ecologice
    • Rezistenta la cutremur a caselor ecologice
    • Rezistenta la foc a caselor ecologice
    • Rezistenta la intemperii a caselor ecologcie
    • Casele ecologice si protejarea impotriva daunatorilor
  • Avantajele si dezavantajele caselor ecologice
    • Avantajele caselor ecologice
    • Dezavantajele caselor ecologice

Produse recomandate:

Transport Gratuit
Statie cu osmoza inversa AQUAPUR cu mineralizare si pompa
1040.00 lei
In stoc
Pleaca: Luni, 20 Ianuarie
Cumpara

Casele naturale sunt moderne, ultimele tendințe în materie de arhitectură și design reîntorcându-se la proiecte eco.  Mai mult chiar, implementând cele mai moderne tehnologii într-o casă  ecologică, puteți realiza locuințe cu nivel ridicat de autonomie energetică. Aceasta pentru că pământul, cobul, paiele și alte materiale naturale au proprietăți termice deosebite, în timp ce noile soluții smart susțin un consum redus de energie.

Casele ecologice

Casele ecologice sunt construite din materiale naturale, neprocesate, așa cum obișnuiau să facă bunicii noștri odinioară. Sunt soluții ieftine și  sustenabile de dezvoltare imobiliară, care aduc beneficii imediate locatarilor.

Acestea sunt mai ieftin de realizat decât clădirile moderne, construite din betoane și alte materiale de producție industrială. În continuare vă descriem din ce pot fi făcute casele naturale, tehnici de construire și cum să obțineți un randament termic superior.

Ce sunt casele ecologice

Casele ecologice sunt realizate din materiale naturale precum lemn, pământ, baloți de paie și îmbinări ale acestora. Deși se vorbește despre noua tendință a clădirilor bio sau eco, aceasta este de fapt o reîntoarcere la materiale  tradiționale  care respiră și asigură un mediu de viață sănătos locatarilor.

Modalitățile  de construire îmbină metodele tradiționale cu noi procedee, ca o îmbinare a tehnicilor străvechi din întreaga lume și a noilor nevoi  de a eficientiza la maxim consumul de energie. Astfel, pe teritoriul românesc, găsim case în forme de iglu, folosind materiale naturale autohtone.

Case ecologice vs. case verzi vs. case pasive

Într-o mare măsură, termenii de case ecologice, naturale, verzi sau pasive se interpun. Casele ecologice, în sensul larg al cuvântului, sunt clădirile care prin materialele folosite și  modul de construire asigură un consum redus de energie și scad impactul asupra mediului.  Acestea sunt realizate ținându-se cont de micro-mediul în care sunt amplasare.

Casele naturale sunt realizate din materiale naturale (sau pot fi reciclate într-un procent mare), cu  izolații și finisaje naturale. Costurile de construire și întreținere sunt mici și  prin prisma materialelor naturale, iar clădirea are un procent de eficiență termică ridicat. Mai mult chiar, casa naturală este optimă pentru un stil de viață sănătos, întrucât pereții “respiră”.

Casele verzi  sunt construite cu respect pentru resurse și asigură un consum scăzut de energie (termică, electrică). Acestea folosesc materiale rezistente, inclusiv case pe structuri metalice, cu un ciclu îndelungat de viață. Au un impact scăzut asupra mediului în care acestea sunt încadrate prin minim consum de energie, reziduri și noxe.

Casele pasive sunt construite pentru a păstra o temperatură echilibrată în interior, în ciuda schimbărilor anotimpurilor. Aceasta, pentru locatar, se traduce printr-un consum minimal sau zero de energie termică. Termenul de casă pasivă s-a extins către locuințe independente energetic.

Materiale clasice pentru construcția unei case ecologice

Casele ecologice, cele cunoscute și sub denumirea de case naturale, sunt construite din materii prime care se găsesc în natură, așa cum erau făcute locuințele în mod originar. Se construiesc case din lemn, din baloți de paie, din lut sau din pământ.

Casele din lemn sunt cel mai des întâlnite în zonele de munte, dar mai nou acestea sunt realizate de către meșteri specializați care predau case din lemn la cheie, cu unul sau mai multe etaje. Un alt avantaj este că pot fi construite case din lemn fără fundație (mobile), mai ales structurile pe un singur nivel.  Se construiesc în maxim 3 luni și costă cu cel puțin 45% mai puțin decât o casă din cărămidă.

În regie proprie se pot construi ieftin și rapid case din lut (cob), din paiantă (argilă și paie), sau din saci de pământ. Acestea sunt materiale care se găsesc în mod natural, iar costurile de obținere sunt minime.

Casele din baloți de paie se construiesc, în cele mai dese cazuri, pe structură de lemn. Se practică construirea unor clădiri cu maxim două nivele. Baloții sunt zidiți, similar cărămizilor, folosind argilă și nisip.

Ridicarea zidurilor atrage costuri minimale pentru oricare dintre variante. Acoperișul este în general din lemn și  este mult mai ieftin decât în cazul unei case convenționale.

Materiale moderne pentru construcția unei case ecologice

Pentru a crește durata de viață și eficiența energetică a unei case ecologice se pot utiliza  materiale moderne și naturale.  Se construiesc case pe structură metalică galvanizată, cu un grad redus de coroziune.

Restul materialelor folosite sunt rezistente în timp și la intemperii, izolațiile (în general din vată minerală) fiind realizate pentru optimizarea eficienței energetice.

Tehnici de construcție a unei case ecologice

Există mai multe moduri de a realiza o casă ecologică, prin metode tradiționale sau moderne. Din punct de vedere al structurii, există variante cu sau fără structură de rezistență. Fundația caselor naturale este realizată, de asemenea, din materiale ecologice.

Tehnicile de zidire țin foarte mult de materialul folosit. Casele din lemn sunt meșteșugite  de către dulgheri. Casele din lut se pot construi pe împletituri de nuiele pentru a asigura flexibilitate.  Chirpiciul, baloții de paie sau sacii de pământ se lipesc cu adezivi naturali (argilă și lut, spre exemplu).

Structura de rezistență a caselor ecologice

Casele ecologice pot fi realizate cu sau fără structură de rezistență. Casele  fără structură de rezistență au acoperiș auto-portant (se susține pe ziduri), iar noile metode de construire preiau, de fapt, tehnologii vechi de când lumea. Zidurile se realizează în formă circulară, iar căpriorii de susținere ai acoperișului sunt “împletiți” pentru o mai bună rezistență.

Casele naturale sunt ușoare și nu necesită fundații adânci,  costisitoare. Se pot realiza fundații de maxim 1 m adâncime, consolidate cu piatră de râu.

Independența  energetică a caselor  ecologice

Este mai simplu de atins independența  energetică într-o casă ecologică, întrucât aceasta implică un consum scăzut de energie termică. Pentru a ajunge la nivelul de independență, o casă verde trebuie să își asigure propriile resurse de energie, iar proprietarul să eficientizeze consumul electric.

Este posibilă  instalarea  pompelor de căldură pentru asigurarea încălzirii prin montarea de panouri fotovoltaice care să asigure energia electrică. O casă inteligentă este economică, iar economia obținută din construcție poate fi redirecționată în investiții în tehnologie smart pentru a face o casă, dacă nu independentă energetic, cel puțin pasivă.

Coeficientul termic al unei case ecologice

Casele ecologice sunt mai bune izolatoare, având un coeficient termic (coeficient de conductivitate termică) scăzut, așadar au un randament superior. Spre exemplu, lemnul este un material izolator mai bun de 15 ori decât betonul.

În mod similar, casele din paie, chirpici sau paiantă au de asemenea conductivitate termică scăzută, așadar căldura rămâne în casă.  Dacă ați avut bunici la țară, vă amintiți că iarna era cald și vara era răcoare în ciuda lipsei unui aer condiționat? Cam asta este ideea.

Inclusiv casele ecologice construite cu  materiale moderne folosesc materiale cu o conductivitate termică scăzută pentru a obține case pasive.

Prețul caselor ecologice

Un mare atu al caselor ecologice, mai ales al celor naturale construite în regie proprie, este prețul mic. Pentru casele din pământ bătătorit sau paiantă materia primă pentru zidire este aproape gratuită.

Există case din baloți de paie care se pot realiza în regie proprie, la gri,  cu 3.500 Euro.  O casă din lemn, la cheie, de aproximativ 70 mp costă 25.000 euro și se realizează în 100 de zile. E drept, la aceste prețuri nu am adăugat o componentă importantă, fundația acolo unde se cere una.

Inclusiv casele ecologice cu structură metalică sunt mai ieftine decât o casă construită din beton sau cărămidă. Mai e un aspect, aceste case eco, chiar dacă sunt ieftine, sunt realmente frumoase! Există proiecte de case ecologice din chirpici care sunt adevărate bijuterii arhitecturale.

Întreținerea caselor ecologice

Casele ecologice se construiesc repede, ușor și se întrețin pe măsură. În cazul unor reparații, materialele sunt ieftine și pot fi făcute în regie proprie. Aceasta se aplică atât la materialele naturale, cât și la casele făcute din materiale mai moderne.

Siguranța caselor ecologice

Casele ecologice sunt pe cât de ieftine, pe atât de rezistente, iar dincolo de pereții construiți, finisajele exterioare își aduc aportul în durabilitatea locuinței.

Rezistența la cutremur a caselor ecologice

Casele ecologice rezistă la cutremur, poate chiar mai bine decât clădirile convenționale. Casele din lemn sau baloți de paie au propriul sistem de compresie, iar pereții rezistă mai bine în cazul unui cutremur de amplitudine.

Modul de construire al caselor din lut și paie, îmbinarea cărămizilor și flexibilitatea materialului, asigură o bună stabilitate a casei în cazul unui astfel de fenomen natural.

Rezistența la foc a caselor ecologice

Materialele ignifuge de bună calitate fac casele ecologice rezistente la foc. Spre exemplu,  casele ecologice din lemn nu ard mai rău decât o construcție convențională-.  În plus, zonele afectate pot fi înlocuite ieftin cu alte componente din lemn.

Casele ecologice sub pământ (bordeie) nu sunt afectate de foc, pentru că pământul nu arde.  Tencuiala caselor din chirpici sau din baloți de paie asigură o bună protecție împotriva incendiilor.

Rezistența la intemperii a caselor ecologice

La o construcție de acest tip contează foarte mult integrarea ei în ambientul din care face parte, este parte din conceptul de casă ecologică. Este motivul pentru care casele din lemn sunt mai des întâlnite la munte, iar cele din paiantă la șes. Astfel, prin design se evită distrugerile care apar în urma intemperiilor.

Un exemplu de «așa nu», îl reprezintă casele din chirpici amplasate pe albia râurilor care tind să inunde valea.

Casele ecologice și protejarea împotriva dăunătorilor

Casele ecologice din pământ nu sunt atacate de dăunători. Casele din chirpici și baloți de paie sunt protejate de pereții exteriori din tencuială.

Avantajele și dezavantajele caselor ecologice

Casele ecologice naturale sunt ieftine, sigure și ecologice. Avantajele sunt multiple, dar există și un număr limitat de dezavantaje.

Avantajele caselor ecologice

  • Casele ecologice din materiale naturale sunt cele mai ieftine case de pe piață. Un metru pătrat de casă din baloți de paie e de trei ori mai ieftin decât un metru pătrat al unei case din cărămidă. În mod similar, o casă din BCA costă cel puțin dublu față cât costă o casă din chirpici cu aceeași suprafață.
  • Casele ecologice din materiale naturale sunt mai sănătoase pentru locatari.
  • Asigură un alt nivel de confort al vieții, materialele sunt calde, respiră.
  • Casele naturale sunt sustenabile pentru mediul înconjurător.
  • Casele moderne din lut sunt podoabe arhitecturale. Castelul Zânelor este un exemplu în acest sens.
  • Casele ecologice au o eficiență energetică net superioară celor din beton. Casele construite sub pământ sunt adevărate case pasive pentru că se află sub adâncimea de îngheț a pământului.
  • În general, casele verzi rezistă la  cutremur mai bine decât variantele de cărămidă.
  • Se pot realiza și în regie proprie, respectând legislația în vigoare.

Dezavantajele caselor ecologice

  • Casele ecologice au în general o durată de viață mai scurtă decât cele din materiale de construcții industriale. Nu este dintotdeauna adevărat! Situri arheologice dezvăluie locuințe din pământ și bordeie cu vechime mai mare de 2000 de ani.
  • Casele ecologice nu suportă structuri foarte înalte și nici acoperișuri grele.
  • Proiectul casei ecologice trebuie realizat astfel încât materialul folosit să fie adaptat condițiilor de mediu ( fără case din chirpici pe malul râului).
  • Nu sunt foarte populare în România. Încă!
Va recomandam si:
 
Copyright © SC Vertical CIA SRL 2025
  Top

Iti multumim!

 

Comentariul a fost trimis spre aprobare

Iti multumim!

 

Mesajul tau a fost trimis. Vei primi un raspuns in cel mai scurt timp

quickshop.ro Magazin online de instalatii, centrale termice, aer conditionat, panouri solare / fotovoltaice ✔️Sanitare si accessorii.✔️ Livrare rapida ✔️Recenzii reale 0765.277.006 Email: comenzi@quickshop.ro
RON 0.28 - 332954.00
Str. Ciresului nr. 14, Dragomiresti Vale, Ilfov. Ilfov Dragomirești Vale RO